Nuvela „Chef la mănăstire” este o operă semnificativă a lui Vasile Voiculescu, publicată postum în 1952 în volumul de proză „Capul de zimbru”. Această poveste a rămas memorabilă pentru cititori datorită detaliilor vii și atmosferei autentice create în jurul unui ospăț, care își trezește simțurile celor care explorează lumea operei.
Autorul folosește tehnica „povestirii în ramă” pentru a prezenta acțiunea, având ca narator un personaj care povestește despre o vizită organizată la casa lui Ionel Teodoreanu. Povestea în sine este relatată de poetul Lesnea, care își amintește de o „inspecție” a preotului Ilie la mănăstiri și schituri.
În centrul poveștii se află o vizită la mănăstirea starețului Mitrofan, unde preotul Ilie și alți călugări se implică într-un ospăț prelungit, după ce starețul pritocea vinurile în pivnițe. Ceea ce trebuia să fie un prânz devine un festin care durează patru zile, descris în cele mai mici detalii, de la felurile de mâncare la vinurile alese.
În timpul petrecerii, călugării uită de iapa lui Ilie, care este ascunsă în clopotniță și uitată acolo timp de trei zile. Aceasta roade sforile clopotelor, creând un haos care duce la confuzii și interpretări comice ale evenimentelor.
Fiecare zi a ospățului are o temă culinară specifică, de la ziua porcului la cea a peștelui și a mielului, cu o varietate impresionantă de preparate și deserturi. Preoții se dezlănțuie în dansuri, cântece și bucurie, într-un mod care surprinde cititorii prin contrastul dintre lumea spirituală și plăcerile lumești.
În final, preoții discută despre experiența lor și propun să se întoarcă pentru a continua chefuiala, dar hotărăsc să renunțe la această idee, conștienți de consecințele posibile.
„Chef la mănăstire” este o poveste care surprinde un episod „lumesc” din lumea spirituală a mănăstirilor, evidențiind modul în care chiar și cei dedicați experiențelor spirituale pot cădea pradă plăcerilor lumești.