„Cât un fir de neghină” este o povestire scrisă de Emil Gârleanu, un prozator, jurnalist, regizor și scenarist de film român. Povestea a fost publicată în volumul intitulat „Din lumea celor care nu cuvântă” în 1910 și prezintă povestea unui gândăcel preocupat de sensul propriei existențe.
Textul începe cu o povață a unei furnici, care îi explică gândăcelului că importanța constă în a ști cine ești, de unde vii și încotro te îndrepți. Astfel, ființa vie trebuie să fie conștientă de sine și de propria identitate, legată de proveniența și sensul vieții sale.
La început, gândăcelul nu înțelege importanța cuvintelor furnicii, dar pe măsură ce descoperă lumea și greutățile ei, își dă seama de înțelepciunea acesteia. Întâmpinând diverse pericole și căutând un loc liniștit, gândăcelul începe să se întrebe care este rostul său pe lume. Observând destinul altor insecte, își dă seama că rostul său este acela de a servi drept hrană pentru alte creaturi.
Astfel, povestea surprinde delicat modul în care este construită lumea, prezentând sacrificiul unora pentru supraviețuirea altora. Această realitate este acceptată ca un fapt natural de către necuvântătoare, dar omul este mereu bântuit de trista căutare a sensului propriei existențe.