Poemul „Cântarea României” de Alecu Russo a fost publicat pentru prima dată în revista „România viitoare” (publicația emigranților români la Paris) în 1850. Inițial scrisă în limba franceză, opera a fost ulterior tradusă în română de către Nicolae Bălcescu. Cinci ani mai târziu, în 1855, poemul a apărut în „România literară”, revista lui Vasile Alecsandri.
În poemul său, Russo prezintă istoria României în 65 de versete, evidențiind frumusețea și bogățiile țării, contrastând cu sărăcia locuitorilor. El descrie țara ca un paradis, dar subliniază și perioadele de lupte și vărsare de sânge. Autorul subliniază faptul că poporul român s-a născut din sângele vărsat al eroilor noștri.
Russo meditează asupra libertății și relației dintre libertate și respectarea legilor. El încurajează lupta revoluționară, chemând la trezirea și biruința poporului român.
Poemul prezintă momente importante din istoria României, subliniind luptele pentru pământurile noastre și speranța reîntregirii și a unirii. Russo identifică ocrotitorul României în Dumnezeu și o prezintă ca pe o mamă în căutarea propriului destin.
În final, „Cântarea României” exprimă agitația din perioada de dinaintea Revoluției de la 1848. Tonalitatea optimistă a textului și patosul patriotic îi conferă valoarea unui manifest dedicat revoluționarilor din exil și întregului popor român.