Romanul „Calea Victoriei” a fost publicat în anul 1930 și este opera lui Cezar Petrescu. Inspirat de stilul balzacian, acest roman oferă o imagine detaliată a Bucureștiului interbelic, prezentând o panoramă a civilizației românești din prima jumătate a secolului, așa cum a fost descris de criticul literar Perpessicius.
Bulevardul Calea Victoriei era locul de întâlnire al elitei bucureștene, unde aristocrații se plimbau și socializau. Personajele romanului aspiră la un statut social care să le ofere un sentiment de apartenență la această pătură exclusivistă a societății. Se pune în discuție diferența dintre capitală și zonele provinciale, în timp ce familia Lipan sosește în București cu speranța de a scăpa de sărăcie, anonimat și monotonie.
Cu toate acestea, familia Lipan nu este unită, membrii ei având relații reci și diferite unii față de ceilalți. Romanul începe cu călătoria lor cu trenul către București, iar pe măsură ce acțiunea se desfășoară, se realizează că așteptările lor nu erau realiste. Viața în București se dovedește a fi mai dificilă decât se așteptau, iar statutul social nu le permite să se integreze în rândurile aristocrației.
În paralel, un alt personaj, Ion Ozun, se confruntă cu propriile sale dificultăți în capitală, ajungând să îndure foamea până când întâlnește un scriitor influent care îi schimbă perspectiva asupra vieții și a carierei sale.
Toate personajele romanului sfârșesc prin a fi dezamăgite de experiența trăită în București, realizând că aspirațiile lor nu au fost realiste și că iluziile de ascensiune socială au fost lipsite de sens.
În concluzie, „Calea Victoriei” este un roman social și citadin, plin de umor și ironie, care oferă o imagine fidelă a societății românești din perioada interbelică.