„Bunavestire” este un roman scris de Nicolae Breban, unul dintre cei mai prolifici autori contemporani români. A fost publicat în 1977 la Editura „Junimea” din Iași, dar a fost finalizat cu trei ani înainte de apariția sa. Manuscrisul original a fost supus cenzurii și a primit peste două mii de observații. Cu toate acestea, după publicare, romanul a fost apreciat de critica literară.
Asemenea altor romane ale autorului, cum ar fi „În absența stăpânilor”, tema dominantă a romanului este relația dintre stăpân și cel stăpânit. Personajul principal, Traian-Liviu Grobei, mărturisește logodnicei sale: „Eu, de exemplu, m-am născut, simt tulbure asta, să fiu slugă”. Dar puterea interioară a personajului se afla în servitute, acesta fiind instrumentul prin intermediul căruia el reușea să obțină ceea ce-și dorea.
Evenimentele propriu-zise trec în planul al doilea, lăsând loc întâlnirilor protagonistului cu sine sau cu alte personaje, în special cu diverși „stăpâni”, pe care-i întâlnește de-a lungul romanului. Povestea de dragoste dintre Grobei și Lelia-Haretina Crăiniceanu domină primul volum al romanului, ea fiind cel de-al doilea „stăpân” pe care Grobei îl întâlnise. Primul fusese reprezentat de Octav Teodorescu, profesorul lui de științe naturale.
Grobei o cunoaște pe Lelia la Sinaia, iar între cei doi se înfiripă rapid o poveste de dragoste. Pentru a intra în grațiile Leliei, Grobei utilizează mai degrabă metode de tip social decât seducția erotică. Atitudinea protagonistului în relația cu Lelia reflectă așteptările pe care societatea le are din partea indivizilor asemenea lui. Grobei se transformă într-un om mult mai în vârstă decât este, lăsând impresia unui bărbat bătrân.
Romanul prezintă și personaje precum Mihai Farca, un personaj parodic ce ironizează ideea de „übermensch”, și Mișu Cristea, inginer silvic, care se află în opoziție cu Grobei. Lelia va fi părăsită, în final, de Grobei, după ce dragostea lor se va fi consumat.
În ciuda problemelor întâlnite la publicare, „Bunavestire” a reușit să atragă numeroși cititori și să cucerească vocile critice. Nicolae Manolescu numește opera de față „Un roman excepțional”, „dens, de mari viziuni satirice, scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil și original”. Manolescu remarcă și îndepărtarea lui Breban de proza tradițională psihologică sau naturalistă, menționând că, „păstrându-se aparențele de subiect, decor, descriere, analiză, totul este întors pe dos ca o mănușă”.