Avarul de Molière este o operă care se desfășoară în Franța, la Paris, și se concentrează pe personajul principal, Harpagon, un bătrân avar de aproximativ șaizeci de ani, pasionat de bani. Harpagon reprezintă un obstacol major în calea fericirii romantice a copiilor săi, Cleante și Eliza. Cei doi s-au îndrăgostit de persoane pe care tatăl lor nu-i agrea ca potențiali ginere și noră. Eliza era îndrăgostită de Valere, un fiu pierdut al unei familii înstărite, în timp ce Cleante o iubea pe Marianne, a cărei situație materială nu era pe placul lui Harpagon, cunoscut pentru avariția sa.
În încercarea de a câștiga simpatia tatălui Elizei, Valere se angajează ca slujitor în casa acestuia. Cu toate eforturile sale, știe că șansele de a primi aprobarea lui Harpagon sunt minime. Cleante, la rândul său, se confruntă cu probleme financiare și se vede nevoit să împrumute bani de la un cămătar. Necunoscând faptul că tatăl său este cămătarul, Cleante se trezește cerându-i lui Harpagon un împrumut, fără să știe cu cine vorbește.
La Fleche, valetul lui Cleante, descoperă soluția și decide să fure o casetă cu bani din grădina lui Harpagon. Când Harpagon descoperă furtul, își dezlănțuie furia asupra servitorilor și cheamă procurorul. Valere este acuzat de furt, iar el, la rândul său, își mărturisește sentimentele pentru Eliza și își cere iertare de la Harpagon.
Adevărul despre identitatea lui Valere și Marianne este dezvăluit, iar cei doi se dovedesc a fi frați, copiii pierduți ai domnului Anselme. Comedia se încheie cu un final fericit, în care cele două cupluri se pot uni, iar Harpagon acceptă generos condițiile impuse de Anselme, tatăl lui Marianne și Valere.
În final, Avarul de Molière subliniază avariția prin personajul Harpagon, oferind o perspectivă satirică asupra acestui defect. Deși nu are un sfârșit tragic, opera ironizează avariția și reprezintă un exemplu negativ al acestui defect într-un mod care transmite un mesaj central publicului.