Cartea parafrazată este structurată în două secțiuni care explorează teme familiare din lirica poetului. Prima secțiune începe cu vocea poetului, care sugerează o conexiune profundă cu mesajul transmis; „În fiecare dimineață merg eu…”. Imaginea dimineții evocă un nou început și o prospețime spirituală. Prin folosirea epitetului cromatic „spicele albe”, poetul sugerează puritatea sufletului și a gândurilor sale. Motivul brațelor exprimă sentimente de delicatețe, dragoste și grijă pentru simbolul matern invocat în versul următor, „Ale părului mamei”. Imaginea mamei transmite o atmosferă de liniște și meditație asupra copilăriei.
Apoi, apare imaginea iubitei, schimbând tematica versurilor anterioare. Aceasta sugerează trecerea la o nouă etapă a vieții: „Mergi tu după mine, iubito”. Versul „Cu spicul fierbinte la piept” exprimă momentele frumoase trăite de poet și dragostea văzută ca eros. Motivul lacrimii din versul următor survine ca o antiteză a ideii anterioare, exprimând suferință și tristețe. Astfel, în aceste ultime două versuri întâlnim o gamă variată de sentimente și trăiri ale poetului.
Secțiunea a doua aduce în discuție motivul morții. Această idee evocă șirul firesc al evenimentelor în viața unui om: copilăria, dragostea și moartea. „Spicele roșii” și „sângele” reprezintă punctul culminant al trăirilor poetului, atât din punct de vedere sentimental, cât și artistic. Motivul sângelui simbolizează esențele pe care poetul a atins de-a lungul existenței sale artistice. Versurile „Ea care nimic niciodată/ Nu înapoiază” exprimă sentimente de regret față de trecerea ireversibilă a timpului, melancolie și nostalgie la gândul amintirilor din trecut și a momentelor pierdute. Ultimele două versuri, în schimb, transmit un sentiment de bucurie la retrăirea amintirilor, un sentiment contradictoriu tristeții față de trecerea timpului. Acea „bucurie neînțeleasă” sugerează prezența lui Dumnezeu în gândurile tuturor, prezență susținută și de motivul luminii din versul „Și toți suntem luminați”.
Astfel, poezia explorează motive precum imaginea mamei, copilăria, iubirea, moartea, tema timpului și a vieții umane. Având ca laitmotiv spicul, aceasta transmite legătura și asemănarea dintre ființa umană și natură, simbolizând într-un mod deosebit creația lui Dumnezeu. Poetul atribuie fiecărei etape din viața sa o imagine emblematică. Astfel, în copilărie, imaginea sacră este mama; în tinerețe totul se rezumă la bucuriile și tristețile create de sentimentul dragostei, iar la bătrânețe, omul este urmărit de moarte.