„Anatolida sau Omul și forțele” este o operă semnificativă a literaturii române, scrisă de poetul Ion Heliade Rădulescu. Acest poem, publicat pentru prima dată în 1870, este considerat primul poem cu temă cosmogonică din literatura română și este scris în forma unei epopei, având cinci cânturi distincte.
Inspirat din Biblie, poemul descrie alungarea îngerilor din Paradis ca o pedeapsă pentru revolta lor împotriva Divinității. În primul cânt, „Tohu-Bohu”, autorul introduce cititorul în povestea Genezei Pământului, punând accentul pe manifestarea determinării umane și abundența de termeni de proveniență biblică.
Se prezintă o imagine armonioasă cu Dumnezeu înconjurat de îngeri, iar căderea din Eden este motivată de invidia unuia dintre arhangheli față de Dumnezeu, rezultând nașterea păcatului. Autorul descrie apoi crearea luminii, cerului, stelelor, animalelor și a omului în Grădina Edenului, ironizând dificultatea condiției umane.
Heliade Rădulescu anulează însemnătatea Paradisului, atrăgând atenția asupra contrazicerilor din Scriptură și concluzionând că mitul Paradisului pierdut reprezintă rezultatul unui decalaj între evoluția tehnologiei și lipsa preștiinței.
Poemul se încheie cu crima lui Cain, care-l ucide pe fratele său Abel, și cu o memorabilă meditație asupra naturii umane. Astfel, „Anatolida sau Omul și forțele” reprezintă un poem cosmogonic, antropogonic și sociogonic, facilitând nașterea unei noi perspective în poezia românească și având o valoare incontestabilă în literatura română.