Într-un regat îndepărtat, trăiau un împărat și o împărăteasă care erau foarte fericiți, cu excepția unei singure dorințe neîmplinite: să aibă un copil. Împăratul și împărăteasa au încercat tot felul de remedii și rugăciuni, dar nimic nu părea să funcționeze. Într-o zi, disperați, cei doi s-au întâlnit cu un vraci înțelept, care le-a spus că poate le oferi un leac miraculos. Cu toate acestea, el i-a avertizat că acest copil va căuta „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.
Împărăteasa a rămas însărcinată și, în timpul sarcinii, copilul a început să plângă în pântece. Încercând să-l liniștească, împăratul, fără să gândească prea mult, i-a promis exact ceea ce vraciul le-a avertizat: tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. După ce Făt-Frumos a împlinit 15 ani, el și-a amintit de promisiunea făcută de tatăl său și i-a cerut să-i îndeplinească dorința. Împăratul, realizând imposibilitatea acestei cereri, a fost copleșit de tristețe și regret.
Făt-Frumos, hotărât să găsească răspunsul la întrebarea sa, a decis să plece într-o călătorie aventuroasă. A avut drept companion un cal magic, pe care l-a îngrijit timp de șase săptămâni pentru a-l face puternic. În călătoria sa, Făt-Frumos s-a confruntat cu diferite încercări și a întâlnit ființe mitice, cum ar fi Gheonoaia și Scorpie. Acești adversari inițiali au fost învinși de curajul și abilitățile lui Făt-Frumos. Dar, în loc să se răzbune, el i-a primit ca oaspeți și a făcut rapid pace cu ei.
După multe aventuri, Făt-Frumos a ajuns într-un loc magic, unde l-a întâlnit pe un călugăr înțelept și trei zâne. Cea mai mică dintre zâne, Zâna Tinereții, l-a primit și i-a dezvăluit secretul tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. Cei doi s-au îndrăgostit și Făt-Frumos a hotărât să rămână alături de ea în acest loc minunat.
Cu toate acestea, a existat o condiție: Făt-Frumos nu avea voie să intre într-o anumită zonă numită Valea Plângerii. Anii au trecut și, într-o zi, mânat de curiozitate și dorința de a-și revedea familia, Făt-Frumos a decis să exploreze Valea Plângerii, în ciuda rugăminților zânei sale. Acolo, el a fost copleșit de nostalgie și dorința de a se întoarce acasă.
Dar când Făt-Frumos s-a întors, a descoperit cu groază că lumea sa cunoscută era acum doar o ruină și o amintire. Oamenii pe care îi cunoștea nu mai erau, iar timpul trecuse diferit pentru el în Valea Plângerii. Înțelegând greșeala sa, Făt-Frumos a realizat că nu se poate întoarce în timp și că trebuie să accepte inevitabilitatea condiției umane.
Calul său magic i-a oferit o ultimă șansă de a se întoarce la zâna Tinereții, dar el a refuzat, înțelegând că nimic nu poate schimba moartea și efemeritatea vieții. În cele din urmă, Făt-Frumos a găsit propria sa moarte și s-a transformat în pământ, subliniind astfel că destinul uman este inevitabil și că viața este trecătoare.
Astfel, povestea „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” explorează dorința umană de nemurire și tinerețe veșnică, dar ne amintește că există frumusețe și în efemeritatea vieții.