Poezia „Sufletul satului” de Lucian Blaga este inclusă în volumul al treilea de versuri al autorului, intitulat „În marea trecere”, publicat în 1924.
Tema abordată în această poezie este viața satului românesc, văzut ca centrul lumii, iar acest lucru este sugerat încă din titlu. Poezia este compusă din două strofe cu versuri de lungimi diferite.
În prima strofă, autorul sacralizează satul. Imagini idilice și tradiționale sunt sugerate încă din primul vers. Versul „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat” plasează mediul rural în eternitate. „Veșnicia” este personificată și este prezentată ca elementul definitoriu al satului tradițional. Prin versurile „Aici orice gând e mai încet” se sugerează statornicia timpului în viața la țară. Liniștea este elementul care caracterizează mediul rural și sufletul liber al eului liric. Uniunea omului cu natura este sugerată prin versurile care descriu cum inima bate mai rar, ca și cum ar bate undeva adânc în pământ. Aceste versuri scot în evidență identificarea eului liric cu forța naturii și cu sufletul satului românesc. Versul „Aici se vindecă stea de mântuire” transmite conexiunea spiritului arhaic al satului cu divinitatea, cu religia și sugerează puritatea mediului rural și calmul vieții la țară. „Podmolul de lut” care vindecă rănile este un simbol al puterii vindecătoare a pământului și trimite cu gândul la conexiunea biblică dintre pământ și ființa umană.
Motivul serii, întâlnit în debutul celei de-a doua strofe, susține atmosfera meditativă transmisă de către eul liric, seara și noaptea fiind momentele când gândurile se abat asupra acestuia. Personificarea din versul „Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi” trimite cu gândul la caracteristica vitală a satului, la modul în care esența sa pătrunde în inconștientul locuitorilor, definindu-i. Următoarele imagini precum „mirosul ierbii tăiate”, „fumul” din „streșinile de paie”, „jocul de iezi” și „mormintele înalte” descriu prin înțelesurile lor artistice acest suflet al satului amintit în versul anterior. Poezia surprinde trăiri nostalgice, melancolice, un dor nespus al autorului de copilărie și de locul natal.
În concluzie, poezia „Sufletul satului” de Lucian Blaga este un elogiu adus satului românesc, acesta fiind spațiul în care omul își regăsește liniștea și puritatea.