A fost odată ca niciodată o bătrână văduvă, cunoscută în sat ca Soacra cu trei nurori. Aceasta avea trei fii la ea acasă și nu voia să-i lase să își întemeieze propriile gospodării. Cu toate că era într-o stare bună, era zgârcită și autoritară, dorindu-și nurori supuse și harnice, pe care să le controleze în fiecare clipă. Își căuta nurori care să muncească din greu și să fie mereu sub supravegherea ei, ca un ochi care nu doarme niciodată.
Așa că, pe rând, și-a însoțit fiii cu nurori care să-i satisfacă dorințele. Dar în loc să le dea casele lor, le-a ținut pe toate în casa părintească. Nurorile cele mari s-au supus, muncind din greu și îndeplinind toate cerințele soacrei. Însă cea mai mică nuroră era diferită, era mai îndrăzneață și mai vioaie. Nu accepta să trăiască într-o stare de lipsuri și supunere și a reușit să convingă celelalte nurori să îndrăznească să mănânce din bunătățile soacrei, profitând de momentele în care aceasta dormea.
Bineînțeles că Soacra a prins-o pe nurora cea mică în fapt și a pedepsit-o cum numai ea știa să facă, cu biciul. Apoi, le-a dat tuturor de lucru într-o măsură exagerată și s-a culcat, spunându-le că le vede ochiul cel neadormit. Nurora cea mică nu s-a lăsat intimidată și a pus la cale un plan de răzbunare. Le-a propus celorlalte nurori să o ucidă pe Soacra, bătând-o și călcând-o în picioare. La început, celelalte nurori au fost reticente, dar în final au acceptat și au pus planul în aplicare.
Când fiii s-au întors acasă, nurora cea mică le-a spus că Soacra este pe moarte și că le lasă moștenire casele ei. Fiii au fost uimiți, dar nu au avut de ales decât să creadă spusele nurorii lor. Soacra, în ultimele clipe ale vieții, a încercat să le spună adevărul fiilor ei, dar nu a putut vorbi. În schimb, a făcut semne către peretele dinspre răsărit pentru fiul cel mare, către peretele de la apus pentru fiul cel mijlociu și către mijlocul casei pentru fiul cel mic. Nurora cea mică, cu viclenie, a interpretat semnele ca fiind dorința soacrei de a-și vedea fiii mutându-se în casele respective.
Astfel, Soacra a murit, iar nurorile au împărțit averea după cum au dorit ele. Această poveste este o satiră acerbă la adresa relațiilor tensionate dintre soacre și nurori, surprinzând cum lacomia și răutatea pot duce la astfel de fapte reprobabile. În final, nedreptatea este pedepsită, iar personajele își găsesc ceea ce merită. Povestea este plină de umor, ironie și expresivitate, captând cu succes esența relațiilor umane și evidențiind consecințele acțiunilor noastre.