„Scatiul și stăpânul său” este o nuvelă scrisă de Anton Holban, un prozator român cunoscut pentru romanele sale celebre, cum ar fi „O moarte care nu dovedește nimic”, „Ioana” și „Jocurile Daniei”. Deși povestirile și nuvelele sale au fost mai puțin cunoscute și apreciate decât romanele sale, ele au o valoare literară remarcabilă.
Acțiunea nuvelei este narrată la persoana întâi, din perspectiva personajului-narator. Acesta își amintește cum a cumpărat un scatiu de la Piața de Flori cu doar douăzeci de lei. Scatiul era o pasăre mică, cu pene de culoare verde-gălbui.
Personajul-narator, având și un motan pe nume Emil, a asigurat că acesta nu putea ajunge la colivia păsării. El a achiziționat o colivie spațioasă pentru scatiu, adăugând apă și semințe de cânepă pentru hrana sa. El s-a atașat de pasărea nou-venită, simțind o mare iubire pentru ea, dar a fost conștient că gesturile sale ar putea speria pasărea. Dragostea sa pentru scatiu l-a făcut să se gândească la propriul său caracter și la natura umană.
Pe parcursul timpului, scatiul și stăpânul său au învățat să comunice. Pasărea îi transmitea personajului-narator când avea nevoie de hrană sau apă, iar el comunica și cu alte păsări din zonă. Boris, numele dat păsării, a fost însoțit pentru o perioadă de un sticlete pe nume Roza, dar acesta a fost dat altcuiva din cauza comportamentului său agresiv.
Într-o noapte, personajul-narator l-a găsit pe Boris căzut din colivie, iar a doua zi a aflat că un mic cutremur avusese loc în timpul nopții. La sosirea primăverii, Boris a fost eliberat în mediul său natural, iar despărțirea de el a fost dificilă pentru stăpânul său.
În concluzie, „Scatiul și stăpânul său” este o nuvelă ușor de citit, dar care abordează teme profunde și complexe, cum ar fi libertatea, prietenia și fragilitatea vieții. Prin povestea prieteniei sale cu scatiul, personajul-narator reflectează asupra unor aspecte fundamentale ale existenței umane.