Într-un tărâm îndepărtat, trăia un împărat înstărit și puternic, dar și foarte iubitor față de cele trei fiice ale sale. Fiecare dintre ele era frumoasă și talentată în felul ei, însă cea mai mică, pe nume Ana, era deosebit de isteață și înțeleaptă. Era cunoscută în tot regatul pentru înțelepciunea și curajul ei.
Într-o zi, împăratul se gândi să testeze dragostea fiicelor sale față de el. Le chemă în fața sa și le întrebă una câte una cât de mult îl iubesc. Fiica cea mare, Maria, spuse că-l iubește ca mierea, dulce și plăcută. Fiica mijlocie, Elena, îl compară pe tatăl ei cu zahărul, datorită dulceții și bunătății sale. Însă, când a venit rândul Anei, cea mică, să răspundă, ea spuse că-l iubește ca sarea în bucate.
Împăratul, luat prin surprindere de răspunsul fiicei sale celei mici, se înfurie și o alungă din palat. Ana, cu inima frântă, plecă în lume, hotărâtă să-și găsească un loc unde să fie apreciată și iubită așa cum merită.
După multe zile de călătorie, Ana ajunse la curtea unui alt împărat, unde se hotărî să-și caute de lucru. Cu toate că era îmbrăcată simplu și nimeni nu știa despre trecutul ei, Ana era plină de grație și înțelepciune, iar împărăteasa, văzând-o, îi oferă un post în palat.
Ana se ocupă cu grijă de treburile casnice și de grădina imperială, iar împărăteasa o îndrăgiți ca și cum ar fi fost propriul ei copil. Ana deveni foarte apropiată de fiul împărătesei, principele Andrei, care se întoarse rănit din război.
Zilele și săptămânile treceau, iar Ana petrecu mult timp alături de principe, îngrijindu-l și oferindu-i toată dragostea și îngrijirea de care avea nevoie. Între cei doi se născu o iubire frumoasă și puternică.
După ce principele își reveni complet, el își declară iubirea pentru Ana și îi cere mâna. Fericită și emoționată, Ana acceptă cererea și cei doi hotărăsc să se căsătorească.
Înainte de nuntă, Ana simți nevoia să facă o ultimă încercare de a-și aduce tatăl înapoi în viața ei. Ea îi scrie o scrisoare împăratului, cerându-i să vină la nuntă și să își vadă fiica cea mică mireasă.
Împăratul, înțelegând că Ana nu a uitat de el, simți un regret profund pentru modul în care o alungase. Hotărât să se îndrepte, el acceptă invitația și ajunge la palatul împărătesei.
În ziua nunții, Ana își pregătește cu atenție bucatele pentru masa festivă, dar hotărăște să nu pună sare în mâncare. Când împăratul gustă din bucate, observă că acestea nu au gustul obișnuit și devine furios, întrebându-i pe toți de ce mâncarea este lipsită de sare.
Ana, cu tăria ei interioară, se apropie de tatăl ei și îi povestește întreaga lor poveste. Ea îi explică că a spus că-l iubește ca sarea în bucate pentru că sarea este esențială, ea dând gust și savoare vieții, la fel cum tatăl ei era esențial pentru fericirea ei.
Împăratul, înțelegând în sfârșit greșeala pe care o comisese, își cere iertare de la fiica sa și o îmbrățișează cu dragoste. Ana și împăratul se împacă, iar nunta continuă într-o atmosferă de bucurie și fericire.
Astfel, Ana și principele Andrei trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, iar Ana rămâne mereu în amintirea oamenilor drept femeia înțeleaptă care a învățat o lecție importantă despre iubire și importanța familiei.