Povestirea „Lostrița”, creată de Vasile Voiculescu și inclusă în colecția sa „Iubire Magică” publicată postum în anul 1970, se relevă ca un izvor de inspirație literară excepțional, ce transcende barierele realității și ale fanteziei într-un mod ingenios și captivant.
Într-o remarcabilă îmbinare de elemente realiste cu cele fantastice, această operă se încadrează atât în genul povestirilor fantastice, cât și în cel al povestirilor în ramă.
Elementele fantastice se întrepătrund cu motive și simboluri mitice, contribuind la conferirea narațiunii unei profunde valențe morale.
Autorul, într-o manieră directă și personală, intră în dialog cu cititorul, utilizând un stil narativ participativ. El dezvăluie treptat latura malefică a creaturii cunoscute sub numele de „lostriță”, comparând-o cu diavolul, datorită talentului său aparte pentru a se ascunde, în special în adâncurile apelor.
Lostrița, prezentată ca o ființă seducătoare și periculoasă, devine o atracție irezistibilă pentru pescarii cei mai curajoși, creând paralele cu miturile sirenelor din diferite culturi.
Voiculescu construiește cu migală portretul vieții pescarilor de pe malurile râului Bistrița, punându-l în lumină pe tânărul Aliman, un pescar deosebit de talentat, curajos și perseverent. În ciuda cunoașterii riscului mortal reprezentat de lostriță, care, în mod obișnuit, lua copii sau tineri în fiecare an, Aliman se avântă cu neclintită hotărâre în încercarea de a prinde această creatură malefică.
Aliman, fără teamă, dezvoltă o obsesie pentru capturarea enigmaticei și atrăgătoarei lostrițe. El reușește să o prindă pentru scurt timp, dar creatura îi scapă din mână. În fața eșecurilor repetate și a dezamăgirilor, Aliman caută ajutorul unui vraci, care îi oferă o copie sculptată din lemn a lostriței și îl învață un descântec prin care renunță la Dumnezeu și la cele sfinte.
După ce efectuează ritualul, Aliman se întâlnește cu o tânără pe râu, pe care o salvează și cu care se îndrăgostește, comparând-o obsesiv cu lostrița. Cei doi trăiesc o viață de desfrâu, dar fericită. Cu toate acestea, zvonurile sumbre despre tânăra Ileana încep să se răspândească, sugerând că ea ar putea fi un simbol al desacralizării și al influenței forțelor malefice.
Dramatismul crescând are loc când mama Ileanei apare, revoltată de dispariția fiicei sale. Aliman este abandonat brusc și pornește în căutarea iubitei sale, dezvăluind în cele din urmă că ea era fiica unei vrăjitoare dintr-o epocă mitică de mult apusă. Copleșit de durere și lipsit de dorința de a mai trăi, Aliman rămâne ferm în sentimentele sale față de Ileana.
În final, o altă fată, hotărâtă să-l aibă pe Aliman ca soț, îi face o propunere de căsătorie. În timpul ceremoniei de nuntă, un sătean anunță apariția lostriței în râu. La auzul acestui anunț, Aliman se aruncă în apele Bistriței, răspunzând chemării spiritului malefic disimulat în formă de lostriță și își pierde viața încercând să o protejeze.
Povestea, în esența sa, se încadrează în genul fantastic romantic, combinând elementele caracteristice basmelor cu rădăcinile adânc înrădăcinate în mitologia românească. Această povestire exemplifică contrastul dintre societatea creștină și cea arhaică, îmbogățindu-se cu simboluri din credințele tradiționale românești, un aspect definitoriu al creațiilor lui Voiculescu.