Romanul „Groapa” este o lucrare semnificativă scrisă de Eugen Barbu și publicată în întregime în anul 1957. Înainte de a fi publicată în forma sa finală, romanul a fost serializat în revista „Viața românească”. Acțiunea se desfășoară în mahalaua Cuţaridei, un cartier sărac și marginalizat din periferia Bucureștiului, care simbolizează inegalitatea socială din societatea românească a anilor ’40.
Cartierul Cuțarida este locuit de oameni definiți ca paria ai societății, cum ar fi tâlharii, oamenii săraci sau cei dornici de îmbogățire rapidă. Romanul se concentrează pe două planuri epice, avându-i în centru pe Stere, un cârciumar mutat în mahalaua Cuţaridei, și pe Bozoncea, un tâlhar de talie mare, însoțit de o bandă de hoți. Acțiunea nu urmărește etapele clasice ale unui roman, ci aduce mai degrabă cu o colecție de povestiri.
Fiecare capitol are un alt protagonist, iar legătura dintre ele se realizează prin intermediul unor detalii subtile. Moș Grigore, un personaj stabil, joacă și rolul de observator, consemnând toate evenimentele petrecute în cartier. Cartea este caracterizată de un realism brutal, fără subtilități sau podoabe stilistice. Scena în care copilul găsește excremente de câine în loc de cadouri de la Moș Nicolae ilustrează mizeria fizică și morală din Cuțarida.
Romanul evidențiază contrastul puternic dintre frumusețe și mizerie, precum și frumusețea neașteptată a morții. Autorul trage un semnal de alarmă privind starea societății bucureștene în perioada interbelică, caracterizată de inegalitate. „Groapa” este considerată una dintre capodoperele prozei românești și a fost refăcută de autor de aproximativ treisprezece ori înainte de a fi publicată.