Grigore Alexandrescu a fost un poet și fabulist român.
Viața lui Grigore Alexandrescu
Grigore Alexandrescu, născut pe 22 februarie 1810 în Târgoviște, și-a început viața într-un context modest, fiind al patrulea copil al vistiernicului Mihai Alexandrescu și al Mariei Fusea.
După pierderea părinților în 1827, s-a mutat la București, unde, datorită inteligenței sale deosebite și memoriei extraordinare, a fost înscris la școala de limba franceză a lui Jean-Alexandre Vaillant, care ulterior a fost inclusă în școala „Sf. Sava”. Aici l-a întâlnit pe Ion Ghica și a făcut cunoștință cu Ion Heliade Rădulescu, care i-a publicat primele poezii.
Creativitatea lui Alexandrescu se remarcă printr-o profundă reflecție romantică, manifestată în poezii și fabule ce exprimă neliniștile conștiinței și speranța, îmbinând meditația cu satira și reflecția gravă.
Deși a scris și poezii lirice sub influența lui Lamartine, Alexandrescu este cel mai cunoscut pentru fabulele sale, în care adevărul este mascat din cauza cenzurii, fiind considerat ultimul mare fabulist român.
Dincolo de contribuția sa literară, viața lui Alexandrescu a fost marcată de dificultăți și provocări, inclusiv o perioadă în armată, demisie urmată de funcții mărunte și chiar detenție din cauza scrierilor sale.
A fost membru al Asociației Literare a României și a ocupat temporar funcția de director al Departamentului Cultelor și Instrucțiunii Publice în timpul domniei lui Al. I. Cuza.
În ultima parte a vieții, Alexandrescu a suferit de probleme mintale, trăind în sărăcie până la moartea sa pe 25 noiembrie 1885 în București.
Despre el, Vasile Alecsandri a scris cu tristețe, deplângând uitarea și nepăsarea cu care era tratat cel mai de seamă fabulist român.
Operele lui Grigore Alexandrescu
Operele sale, printre care se numără „Poezii” (1832), „Fabule” (1832) și „Meditații, elegii, epistole, satire și fabule” (1863), reflectă evoluția ideilor și expresiei sale literare, plasându-l ca precursor al lui Mihai Eminescu în poezia de meditație.
Grigore Alexandrescu a combinat clasicismul cu romantismul, prefigurând astfel marile teme și stiluri ale literaturii române moderne.