Într-un sat liniștit, într-o casă mică și primitoare, trăia o fată pe nume Simona. Copilăria ei era plină de aventuri și jocuri, iar ea se simțea mereu ca un copil, chiar și la vârsta de 28 de ani. Pentru Simona, trecutul era adânc înrădăcinat în sufletul ei și își dorea să-l păstreze mereu vie.
Una dintre cele mai mari pasiuni ale Simonei era lectura. Ea devora cărți și spera mereu să se regăsească în paginile lor. Fiecare carte era o nouă descoperire pentru ea, dar cea mai interesantă și în același timp înfricoșătoare era cartea de bucate. Aceasta îi provoca coșmaruri și o urmărea în fiecare noapte.
Simona avea și unele temeri și gânduri ciudate. Își închipuia cum ar arăta la bătrânețe și acest gând o speria teribil. Uneori, se întreba dacă Dumnezeu există cu adevărat și dacă merită să-i acorde credința sa. Cu toate acestea, după ce a citit o carte a unui filozof, Simona a renunțat la credința în Dumnezeu.
În copilărie, Simona avea diferite ocupatii specifice vârstei sale. Ea se ascundea în podul casei sau în lada cu asternuturi și se bucura de momente de liniște și contemplare. Își închipuia diverse jocuri și avea gânduri ciudate și amuzante. Aceste ascunzători, numite „vagauni”, erau locurile în care Simona putea fi cu adevărat ea însăși.
Un alt pasionat al Simonei era privitul prin gaura cheii. Prin această simplă activitate, ea putea vedea lumea dintr-un alt unghi și experimenta senzația de a fi un mic detectiv. Toți am trecut prin această experiență în copilărie și știm cât de palpitant era.
Simona avea și o prietenă foarte bună pe nume Dana. Ele își împărtășeau totul și se bucurau de aventurile și neînțelegerile lor. Prietenia lor era mereu înfloritoare și plină de surprize.
Un capitol interesant al poveștii este „Despre dragoste”. Simona își amintește că iubirea adevărată și pură provine din copilărie. Ea își găsea mereu inspirație în amintirile sale și încerca să le adune într-un jurnal pe care îl păstra în dulapul ei. Acolo găsea expresii și secvențe care îi aduceau aminte de diverse zile din trecutul ei.
Naratoarea ne dezvăluie și o cunoștință veche pe nume Carmen. Deși a văzut-o doar o singură dată, aceasta i-a lăsat o impresie puternică și a rămas întipărită în mintea Simonei.
„Exuvii” nu urmează o cronologie strictă sau un timp precis. Este o colecție de amintiri frumoase și nostalgice ale Simonei, care dorește să le păstreze și să le împărtășească cu alții. Prin titlul „Exuvii”, naratoarea ne invită să explorăm aceste amintiri și să le descoperim împreună cu ea.